Așteptarea a luat sfârșit ! Produsele Valentino Land au ajuns în magazinele și restaurantele partenerilor noștri. Vă mulțumim pentru interesul acordat produselor noastre !

Să ne cunoaștem mai bine, descoperind cine suntem și care sunt obiectivele noastre.

  • Sera Valentino Land, situată în Loc. Toboliu, Nr. 174, Jud. Bihor, a fost construită în anul 2018 prin Programul Național de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2014-2020. Desfășurată pe o suprafață de 2.688mp, sera noastră este destinată culturii hidroponice și dispune de tehnologia olandeză de ultimă generație, colaborând doar cu cei mai buni producători în domeniul horticulturii.
  • Sera noastră este destinată exclusiv culturii hidroponice pentru roșii cherry.
  • Hidroponia este un tip de hidrocultură care constă în cultivarea plantelor fără sol, pe jgheaburi de cultură. Astfel, rădăcinile plantelor sunt scufundate într-o soluție nutritivă sau sunt plantate într-un mediu inert și poros, precum fibra de cocos, vata minerală sau bile de argilă, care rețin o parte din soluția nutritivă și ajută la oxigenarea corespunzătoare a plantei. Soluția nutritivă este calculată la perfecție, iar pH-ul și temperatura acesteia trebuiesc verificate constant cu instrumentele de măsură.
  • Cultura hidroponică se practică în întreaga lume, această metodă reprezentând de fapt modalitatea modernă de cultivare a plantelor fără a folosi solul ca mediu de înrădăcinare și hrană. Hidroponia este o metodă de cultură intensivă în agricultura modernă, aceasta folosind o tehnologie foarte avansată.
  • Principalul obiectiv al hidroponiei este stimularea creșterii plantelor prin controlarea cantităților de apă, săruri minerale și oxigen dizolvat, pe care le primesc acestea. Oxigenarea zonei rădăcinilor este primordială, deoarece lipsa acesteia duce la inhibarea formării și creșterii rădăcinilor (masa și lungimea acestora sunt mult mai mici) și reducerea procentajului de înrădăcinare. Oxigenul este de asemenea, cel care asigură transportul elementelor nutritive în plantă, sub formă de molecule.
  • Deoarece nu există sol în sistem, acesta poate fi instalat oriunde, nu se mai ține cont dacă solul este bogat, acid, prea umed, etc. Având în vedere că sistemul hidroponic este unul închis, cantitatea de apă consumată scade, majoritatea recirculând până când este consumată în totalitate de plante, iar evaporarea este mult prea mică și pierderea în sol inexistentă.
  • Ocupă suprafețe relativ mici în comparație cu numărul de plante cultivate.
  • Culturile nu sunt influențate de anotimp, ele pot dura și 12 luni pe an.
  • Culturile hidroponice protejează mediul înconjurător.
  • În sol, plantele își transformă mâncarea în ioni asimilabili prin descompunerea materiei organice. În cazul sistemului hidroponic, plantele primesc aceiași ioni direct, fără a se mai concentra pe descompuneri. Astfel, plantele se concentrează doar pe absorbție și creștere. Deoarece nu există sol în sistem, dispar toate bolile și dăunătorii legați de acesta. Lipsa bolilor și dăunătorilor se reflectă într-un consum considerabil redus de pesticide, iar în cazul erbicidelor consumul este inexistent.
  • În sol, plantele pierd multă energie în dezvoltarea rădăcinilor pentru a găsi nutrienți. În sistemul hidroponic, rădăcinile primesc constant sau cel puțin regulat, soluție cu nutrienți, astfel planta se poate concetra pe dezvoltarea frunzelor, florilor și fructelor. De aici rezultă o folosire mai bună a spațiului, o îmbunătățire a culturilor și creșterea producției.
  • Costurile de înființare a unei astfel de culturi sunt foarte ridicate, întrucât tehnologia este foarte avansată și scumpă.
Închide